Istoric

Scoala Gimnaziala Salcuta

Istoric al comunei si al scolii Sălcuța 

Sălcuța este o comuna în judetul Dolj, Oltenia, Romania, formată din satele Marza, Plopsor, Salcuta (reședința) și Tencanau.

In present scoala primara Salcuta isi desfasoara activitatea la nivel simultan, astfel:

  • Clasa pregatitoare,clasa a II-a si clasa a III-a , 17 elevi
  • Clasa I si clasa a IV-a, 17 elevi

Istoric al comunei si al scolii Plopsor

Comuna Plopşor a fost înfiinţată în anul 1926, desfiinţată în anul 1943, prin înglobarea satului cu acelaşi nume în comuna Sălcuţa. A făcut parte din plasa Pleniţa (1943–1950). A fost formată din satul Plopşor. Satul Plopşor, înregistrat în plasa Dumbrava (1945, 1961), a făcut parte din comunele Vela (1864–1875), Sălcuţa (1875–1943, 1950 până în prezent), Plopşoru (1943–1950). Satul este menţionat pentru prima dată într-un hrisov din 8 martie 1525, prin care Radu de la Afumaţi dăruieşte lui Dragu spătar cu fiii săi mai multe „silişti în Jiul de Jos, printre care şi siliştea Plopşorului”.

Istoric al comunei si al scolii Marza

De-a lungul a peste 110 ani de la atestare, școala a avut sute de cadre didactice care au adus lumina cunoașterii copiilor mârzeni. Unii au activat pe perioade mai lungi, alții au activat pe perioade mai scurte, ar fi imposibil de aratat personalitatea fiecarui cadru didactic dar roadele muncii fiecaruia se regǎsesc ȋn copiii pe care i-a ȋndrumat. Așa cum zicea Henry Books Adam:,, Un profesor ȋși poate pune amprenta asupra eternitǎții. El nu poate ști cât de departe ajunge influența lui”.

La sfârșitul anilor 50, ȋntâlnim ȋn satul Mârza douǎ școli: Școala Nr. 1, situatǎ ȋn ,,Satul nou” și Școala Nr. 2, aflatǎ ȋn centrul satului.

,,Satul nou” este denumirea datǎ de sǎteni extinderii spre vest a așezǎrii din care azi nu se mai afla nimic.

Ȋnceputul anilor 60 este marcat de ȋntemeierea ciclului gimnazial ȋn satul Mârza având ca locație Conacul Boicescu sediul actual al Școlii Primare Mârza.Din acel moment Conacul Boicescu a fost folosit ca sediul școlii pânǎ ȋn zilele noastre.

Conacul a fost reședința boierului Boicescu și se remarcǎ printr-o arhitecturǎ deosebitǎ fiind o relizare valoroasǎ de patrimoniu.

Ȋn prezent ,ȋncepând din anul școlar 2024-2025 școala funcționeazǎ cu douǎ clase  ȋn regim simultan având ȋn aceeași incintǎ și Grǎdinița de copii.